Limba română poate fi considerată, în şcoală, mai mult decât o disciplină de învăţământ. Ca limbă maternă şi ca obiect de studiu, aceasta ocupă locul central în ansamblul general de pregătire al elevilor.

        De-a lungul timpului, aceştia au manifestat un interes constant nu numai în cadrul orelor de curs, ci şi în ceea ce priveşte participarea voluntară la competiţiile menite să le testeze nivelul de cunoştinţe.

        Olimpiada „Lectura ca abilitate de viaţă” , etapa judeţeană, desfăşurată la data de 9 martie 2025, a reunit elevi din tot judeţul care au dovedit că pot să folosească lectura în vederea dezvoltării personale, că au capacitatea de a formula opinii, argumente şi interpretări proprii.

        Damaschin Roxana-Andreea, elevă în clasa a VIII-a C, a reprezentat şcoala noastră cu succes la această competiţie, obţinând Menţiune şi o experienţă de neuitat.

        De asemenea, Roxana a participat  la etapa judeţeană a olimpiadei „Universul cunoaşterii prin lectură”, desfăşurată pe 5 aprilie 2025, reuşind să se claseze pe o poziţie fruntaşă. Tot acum, Rusu Luca-Ştefan, elev în clasa a VI-a C, a bifat prima sa participare la o competiţie de un asemenea nivel, obţinând un punctaj deosebit. Cinste lor! Copiii au avut ca îndrumător în această aventură pe doamna profesoară de Limba şi literatura română, Cristea Iuliana.

Leave a Comment