Elevi, părinți și bunici din comunitatea Bodești s-au reunit în cadrul activității „Fir de poveste”, o șezătoare literară intergenerațională dedicată tradițiilor, poveștilor și bucuriei de a petrece timp împreună.
Copiii au prezentat momente artistice inspirate din literatura și folclorul românesc: dramatizarea poveștii „Punguța cu doi bani” de Ion Creangă, cântece de primăvară pe versurile poeților George Topîrceanu și Vasile Alecsandri, snoave cu Păcală, legende populare, ghicitori și momente dedicate mamelor, cu ocazia apropierii zilei de 8 Martie. Activitatea a inclus și ateliere creative în care copiii, alături de părinți, au realizat felicitări și mărțișoare.
Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului Teach for Romania – Apelul 1 „Grant pentru Alumni”, realizat în parteneriat cu Școala Gimnazială „Axinte Uricariul” Scânteia.
La activitate au fost prezenți viceprimarul comunei Scânteia, Tăcuțanu Gabi Ionel, precum și directorul școlii, prof. Cârlescu Viorela-Mihaela, care au apreciat implicarea elevilor, a cadrelor didactice și a familiilor în păstrarea și promovarea tradițiilor comunității.
Activitatea a fost coordonată de cadrele didactice: prof. înv. primar Săcăleanu Silvia și prof. înv. primar Buboi Tatiana, din cadrul Școlii Gimnaziale „Axinte Uricariul” Scânteia.
Mulțumim tuturor celor implicați pentru participare, implicare și pentru că împreună păstrăm vii tradițiile și valorile comunității noastre!







