599 de ani de la prima atestare documentară (1423-2022)
Istoricul localităţii
La jumătatea distanţei dintre Iaşi şi Vaslui, pe vechiul drum al Galaţilor, la izvoarele Rebricei, Ţara de dincolo de negură a lui Sadoveanu, se află localitatea Scânteia.
Atestată documentar la 31 Martie 1423 când Alexandru cel Bun, domnitorul Moldovei întăreşte printr-un “uric” drepturile lui Moise Filozoful, mare dregător în divanul ţării, asupra moşiei şi satelor sale din ţara de jos a Moldovei, la izvoarele Rebricei pe “hotarele ce le-a stapânit din veac”, confirmând astfel vechimea aşezării, cu mult înaintea înscrisului domnesc. Pe parcursul anilor, aceste sate apar sub denumirea de Scânteia.
Fost târg însemnat în vremea lui Ştefan cel Mare, această aşezare are două ctitorii domneşti: a lui Ştefan cel Mare de la 1503 şi a lui Vasile Lupu din 1637.
Fiind situată sub dealurile împădurite ale Bârnovei, zona ce constituie hotarul între Ţara de Sus şi Ţara de Jos a Moldovei, Scânteia s-a bucurat de o atenţie deosebită din partea domnitorului Ştefan cel Mare.
Satul Scânteia a fost populat cu colonişti de la Şcheia, Grajduri, Tufestii de Sus, care se bucurau de anumite privilegii domneşti. Aşa se explică puternica dezvoltare şi înflorire a târgului Scânteia, care în acea vreme era de mărimea Vasluiului.
La Scânteia, Ştefan cel Mare a pregatit oştirea pentru luptele de la Vaslui, iar atunci când a fost atacat de turci a scăpat adăpostindu-se într-un plop. Drept rasplată, aici la Scânteia a fost construită biserica cu hramul Sfinţilor Voievozi Mihail şi Gavril.
Cea de-a doua ctitorie domnească de la Scânteia a lui Vasile Lupu de la 1637 cu hramul Cuvioasei Parascheva a fost descoperită prin săpături arheologice efectuate de studenţii facultăţii de istorie din Iaşi sub îndrumarea profesorului N. Puşcaşu în vara anului 1984. Aceştia au scos la lumină temelia celei de-a patra ctitorii a lui Vasile Lupu.
Ţinutul comunei Scânteia si zonele învecinate erau locurile preferate de vânătoare ale lui Sadoveanu, iar în romanul “Ţara de dincolo de negură” pomeneşte foarte mult despre localitatea noastră.
Populaţia şi îndeletnicirile sale
Populaţia, ca element dinamic al aşezărilor care condiţionează dezvoltarea economică a acestui teritoriu, a evoluat în mod diferit sub multiplele ei aspecte.
|
Nr. Populaţiei totale – persoane |
Masculin |
Feminin |
|
10.584 |
5.561 |
5.023 |
|
|
La nivelul comunei Scânteia, din cei 10.584 de locuitori declaraţi, un număr însemnat din populaţia activă este plecată la muncă în alte oraşe sau în străinătate, mai ales din satele mari, ceea ce denaturează într-o oarecare măsură datele reale privitoare la populaţia totală şi activă ale comunei.
Din totalul populaţiei comunei, a fost estimat un număr de 585 pensionari şi cca. 1.126 copii, după numărul pensiilor şi alocaţiilor de stat aferente, ceea ce înseamnă o populaţie activă de cca. 3432 persoane, reprezentând 34%.
Dintre aceştia, în comună sunt salariaţi aproximativ 1.557 de persoane, o mare parte dintre persoanele active fiind angajate în muncă în afara comunei, fără a putea fi estimat corect numărul lor. Se constată totuşi, o putere scăzută de cumpărare, un nivel de trai mediu spre scăzut, fapt datorat în mare parte lipsei locurilor de muncă, a persoanelor cu studii superioare sau medii, specializate în diferite domenii de activitate, solicitate pe piaţa muncii locale.
Ocupaţii de baza : agricultura, viticultura, apicultura, pomicultura și creșterea animalelor.
Agricultura reprezintă componenta de bază a structurii economice a comunei. Faptul că industrializarea zonei este practic inexistentă, precum şi faptul că marea majoritate a tinerilor din comună au ales să plece pentru a lucra în alte oraşe sau în străinătate au condus la creşterea importanţei acestei ramuri a economiei.
Dezvoltarea culturii
Târgul de sub mica Bucovină, cum numeau la 1656 călătorii poloni, aşezarea de pe valea Rebricei, umbrită de nesfârşitele păduri ale Bârnovei, cu fagi bătrâni şi stejari falnici a fost, de asemenea, locul de naştere a ultimului cronicar al Moldovei- Axinte Uricariul, a marelui istoric Emil Condurachi, fiul notarului sătesc de acum un veac şi a gazetarului, locul de naştere a criticului de arta şi scriitorului Valentin Silvestru. Şcoala din Scânteia poarta numele cronicului Axinte Uricariul, iar biblioteca pe cea a marelui istoric Emil Condurachi.
Aici, la Scânteia şi în zonele învecinate sunt locurile preferate de vânătoare ale lui Sadoveanu. În romanul Ţara de dincolo de negură pomeneşte foarte mult despre Boroseşti, pădurile Boroseştilor; aici aflându-se chiar starostele vînătorilor: Moş Niţă Cioaca.
Tot aici, în perioada anilor 1970 – 1972, Mircea Babeş – cercetător principal la Institutul de Arheologie Bucureşti, a efectuat săpături pe Lesa în zona de deasupra satului şi în urma descoperirilor arheologice şi-a dat cu mare succes teza de doctorat în Germania.